Durerea reala!

07/01/2008 at 8:48 pm (Lacrimi reale!!!)

„Durerea naturii”

„Cerul plange cu lacrimi cenusii. Frunzele aramii si pasarile calatoare anunta un final al bunastarii vietatilor. Vantul ascutit desprinde frunzele, parca paralizate si neputincioase de a se mai tine de ramurile incordate ale copacilor. Cerul se inneaca intr-un fumuriu umed al boltei, care pare a fugii odata cu vantul intepator. Arborii suspina dupa foile pierdute ridicandu-si bratele noduroase spre necuprinsul rece colorat. Cupele fumurii, norii albi ameninta furiosi pamantul indurerat .
Lacrimi negre, amare, triste curg din cupola albastra. Soarele cu o nostalgie in suflet, razbate greu prin perdeaua de nori, trimitand din cand in cand suliti si zambete de foc.
Pentru o clipa … apoi totul revine la normalul de neinteles … lacrimi negre se scurg conform unui obicei al tristetii, ca niste viori de-a pururi acompaniate de mereu tanguitoarele, sfarsietoarele tipete ale pasarilor.
Sfarsitul de toamna intarziat, omoara ultima farama de viata din palma unei flori, care cade surpata si se amesteca cu bruma moale.
Vantul aduce cu el tristetea, aruncand in aer frunzele moarte ale pamantului devenit cenusiu.
Pe alocuri, frunzele care s-au incapatanat sa pastreze ceva din culorile verii, formeaza pete de un verde obosit, dar care dau un plus de frumusete acestei privelisti.
Zarile indepartate sunt scaldate in lumina violeta a amurgului. Privesc discul soarelui imens si violet, care se ascunde lin in spatele dealurilor. In scurt timp nu se mai vede deloc. Curand, inserarea va invalui totul cu tacerea ei adanca, cu racoarea ei patrunzatoare.
Toamna a stins felinarele inimilor! Totul e pustiu! Cu capul sprijinit in covoare de frunze si bruma, dar cu gandul la alta viata, la o viata mai buna, la un nou inceput, stau gandindu-ma la zilele insorite din sufletul meu …care, par a nu mai revenii niciodata ! Totul e trist ! Sufletul plange ! E ruginit din cauza lipsei de bucurie, lumina si bunastare !
Totul e invaluit intr-o tacere desavarsita! Natura, plina de mistere si culori, de lacrimi si zambete, asteapta cu resemnare teama lunga a iernii.
Poate …intr-un tarziu toate vor recapata viata, vor reinvia, sau poate nu…!
Prin catifeaua noptii se zaresc fantasme albe ca niste zane care presara suparari !
Afara ninge… Zapada se asterne ca un covor proaspat, pufos dar care ingheata orice suflet sub el pentru un timp sau…pentru o vesnicie! Vantul, furios, suiera prin bratele copacilor, tristi, imbracati in halate albe de gheata.
Odata cu intepatura inghetului, peste natura se asterne o tacere mortuara. Cerul se lumineaza! Soarele, cu ultimele puteri, incearca din nou sa-si arunce sulitele de foc inghetat pe pamantul alb. Natura nu da semn de inviere. Linistea cuprinde din nou pamantul, iar totul intepeneste pana a doua zi.
Soarele se arata din nou pe albastrul infinit. Razele dezmortesc pe alocuri frunzele incremenite din trecutul plumburiu. Viata isi face prezenta. Pasarelele se trezesc din motaitul rece al iernii! Totul capata viata! Natura se trezeste! Patura alba, inghetata incepe a se rupe pe piscurile dolofane ale dealurilor, creand petice negre, umede, din care rasar firisoare fragede, verzi cu albii clopotei.
Totul capata culorea verde: arborii se imbraca in mantia verde inflorita iar dealurile, si ele, isi acopera pamantul cu covorul verde plin de viata!
Toate au un sfarsit si toate au si un inceput…pana si natura!”

Compusa de Gabriel Rotaru (1987, 16 aug. – 2007, 9 iul.) publicata post-mortem

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: